Bundesliga: FSV Mainz, următoarea adversară a Universităţii Craiova în Conference League, a terminat la egalitate cu Hoffenheim

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 22-11-2025 05:12

Article thumbnail

Sursă foto: DFL

FSV Mainz, următoarea adversară a Universităţii Craiova în Conference League, a terminat la egalitate cu Hoffenheim, 1-1, vineri seara, pe teren propriu, în etapa a 11-a din Bundesliga, informează AGERPRES.

Oaspeţii au deschis scorul prin autogolul fundaşului norvegian Andreas Hanche-Olsen (9), dar Mainz a egalat prin Danny Da Costa (76).

Gazdele au încheiat meciul în inferioritate numerică, după eliminarea lui Dominik Kohr (88).

Mainz a evoluat în formula: Zentner - Hanche-Olsen, Maloney (Danny Da Costa, 46), Kohr - Widmer (Kawasaki, 46), Amiri, Sano, Mwene - Nebel, Hollerbach (Bell, 90) - Jae-sung Lee (Weiper, 67).

Mainz rămâne penultima în clasament, cu doar 6 puncte, unul mai mult decât ''lanterna roşie'' Heidenheim, care are un joc mai puţin.

Universitatea Craiova o va înfrunta pe Mainz în data de 27 noiembrie, în Bănie, în etapa a patra din Conference League.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri