Bunuri contrafăcute în valoare de peste 470.000 de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-10-2022

Actualizat: 17-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: engadget.com

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în acest sfârşit de săptămână, cantitatea de 1.984 de bunuri constând în articole vestimentare, încălţăminte şi parfumuri, care purtau însemnele unor mărci cunoscute şi prezentau suspiciuni de contrafacere. (...) Acestea aparţineau unor cetăţeni turci şi români, cu vârste cuprinse între 28 şi 52 de ani", precizează reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

Bunurile, în valoare de 471.450 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

Persoanele care au încercat să treacă frontiera cu bunurile contrafăcute sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri