Burkini stârnește controverse. Primarului Londrei CRITICĂ Franța: Nu este corect

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-08-2016

Actualizat: 25-08-2016

Article thumbnail

Sursă foto: www.standard.co.uk

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a criticat joi interdicţia privind portul burkini de către câteva zeci de municipalităţi de pe litoralul francez, în marja unei vizite în Franţa, unde a avut o întrevedere cu primarul Parisului, Anne Hidalgo, informează AFP, citează agerpres.ro

'Nimeni nu ar trebui să le dicteze femeilor ceea ce trebuie să poarte. Punct. Lucrurile sunt simple', a declarat primul primar musulman al unei mari capitale occidentale, într-un interviu pentru cotidianul londonez Evening Standard.

Dispărut de patru ani, Codruț Marta dă statul în judecată / FOTO


'Nu este corect. Nu spun că modelul nostru este perfect, însă una dintre calităţile Londrei este că noi nu doar tolerăm diferenţa, ci o şi integrăm şi o celebrăm', a continuat el. 

Edilul laburist a subliniat că problemele privind integrarea şi diversitatea urmau de asemenea să figureze pe agenda întrevederii sale de joi cu primarul socialist al Parisului, organizată în cadrul ceremoniei de comemorare a eliberării capitalei franceze, în 1944.

ZVON - Dezertare masivă din PSD


Cei doi omologi trebuiau de asemenea să abordeze consecinţele Brexitului. 'Mă duc la Paris pentru a spune clar că Londra rămâne deschisă - deschisă comerţului, deschisă proiectelor de afaceri, deschisă noilor idei şi noilor talente', a subliniat Sadiq Khan. 

Consiliul de Stat francez urmează să se sesizeze joi cu privire la interdicţiile anti-burkini adoptate în ultimele săptămâni, interdicţii care suscită controverse în Franţa şi sunt criticate în unanimitate în Marea Britanie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri