Bursa de la Bucureşti a deschis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 02-10-2025 11:32

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar rulajul se cifra la 7,86 milioane de lei (1,55 milioane euro), după prima oră de tranzacţionare.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,13%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere similară, scrie Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,10%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,15%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o depreciere de 0,25%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor creştea cu 0,15%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în urcare cu 2,04%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Armătura (14,69%), Bittnet (9,06%) şi Patria Bank (3,96%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Casa de Bucovina - Club de Munte (-4,85%), Carbochim (-4,76%) şi Electromagnetica (-2,91%).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri