Bursa de la Bucureşti a deschis pe verde şedinţa de tranzacţionare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, cu tranzacţii de 5,11 milioane de lei (1,027 milioane de euro), efectuate în prima jumătate de oră de la debutul operaţiunilor, potrivit Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, s-a apreciat cu 0,44%, iar indicele BET-Plus, ce arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, a deschis în creştere tot cu 0,44%.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un plus de 0,41%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,40%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,29%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a câştigat 0,26%, timp în care indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în urcare cu 0,29%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau UCM Reşiţa (+15%), Altur (+3,05%) şi Alro (+1,99%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Şantierul Naval Orşova (-1,82%), Rompetrol Well Services (-1,56%) şi Fondul deschis de Investiţii ETF BET Patria-Tradeville (-0,47%).
Comentează