Bursa de la Bucureşti a închis în creştere prima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 30-10-2023

Actualizat: 30-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: patriabank.ro

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere prima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii prima şedinţă din această săptămână, cu o valoare a tranzacţiilor de 37,63 milioane de lei (7,58 milioane de euro), informează Agerpres.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,17%, până la valoarea de 14.281,45 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere de 0,13%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,13%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,25%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în urcare cu 0,27%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,10%.

Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis şedinţa cu o creştere de 0,17%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, cu 4,8 milioane de lei, urmate de cele ale Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 3,46 milioane de lei, şi titlurile Hidroelectrica - 3,19 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Carbochim, care s-au apreciat cu 4,79%, urmate de titlurile Erste Group Bank (+3,58%) şi de Zentiva (+3,51%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UAMT (-8%), Promateris (-4%) şi Socep (-3,23%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri