Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor de 87,698 milioane de lei (17,72 milioane de euro), informează Agerpres.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 1,05%, până la valoarea de 13.214,22 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o scădere similară.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un regres de 0,94%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,38%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în coborâre cu 0,96%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,60%.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis şedinţa în scădere, consemnând o depreciere de 0,60%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, cu 41,99 milioane de lei, urmate de cele ale Băncii Transilvania - schimburi în valoare de 12,795 milioane de lei, şi titlurile Hidroelectrica - 8,306 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur, care s-au apreciat cu 3,6%, urmate de titlurile Carbochim (+3,4%) şi de titlurile Alumil Rom Industry (+1,88%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-10%), MedLife (-4,96%) şi Farmaceutica Remedia (-4,29%).
Comentează