Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproape 118 milioane de lei (23,71 milioane de euro), faţă de 70,51 milioane de lei (14,17 milioane de euro) în şedinţa anterioară, informează Agerpres.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale OMV Petrom, cu tranzacţii de 44,82 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica - 19,49 milioane de lei şi de cele ale Băncii Transilvania - 9,55 milioane de lei.
Indicele principal BET a consemnat o depreciere de 0,42%, ajungând la 17.945,67 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un declin de 0,43%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 0,46%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,12%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,54%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,06%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în scădere cu 0,48%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prebet (+14,79%), Promateris (+8,28%) şi Ropharma (+3,52%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-7,69%), Turism Felix (-4,55%) şi Impact Developer&Contractor (-4,38%).
Comentează