Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 126,61 milioane de lei (26,49 milioane de euro), din care o treime, respectiv 42,52 milioane de lei, provine dintr-o ofertă publică a societăţii TMK-Artrom, potrivit Agerpres.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 12,52 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, cu 11,17 milioane de lei, şi de cele ale BRD-Groupe Societe Generale, cu 5,49 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Ves SA, care s-au apreciat cu 7,83%, urmate de cele ale Romcarbon (+4,35%) şi Aerostar (+3,7%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Mecanică Fină (-9,09%), Electroaparataj (-5,45%) şi Prebet (-4,55%).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 1,12%, ajungând la 10.105,37 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere cu 1,06%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 1,17%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,94%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în coborâre cu 0,92%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 1,44%.
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de luni
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

8
Înmormântările vor fi mai scumpe. Serviciile funerare își vor majora prețurile dacă ajutorul de deces va crește
8

286
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
286

9
Irlanda și Marea Britanie își dau mâna pentru consolidarea securității economice
9

533
Operatorii feroviari acuză Guvernul și amenință cu sesizarea Comisiei Europene: 100.000 de locuri de muncă ar putea fi în pericol
533

14
Portugalia prelungește reducerea taxelor pe combustibil pentru a combate creșterea prețurilor
14

10
FOTO Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, întâlnire cu Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România: Am reliefat rolul Portului Constanţa ca hub logistic strategic la Marea Neagră
10

39
Europa trebuie să acționeze rapid: Războiul din Orientul Mijlociu pune în pericol stabilitatea economică europeană
39

1.555
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.555

60
Schimbare neașteptată în economia americană: PIB-ul pentru ultimul trimestru al anului 2025, revizuit în scădere
60

24
Germania a înregistrat cel mai mare număr de insolvenţe din ultimii 12 ani
24

81
Războiul alungă turiștii din Dubai: Plaje goale și hoteluri cu reduceri masive, mii de lucrători afectați
81

24
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
24

77
Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
77

















Comentează