Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar valoarea tranzacţiilor a scăzut cu 19% faţă de ziua precedentă, până la 27,27 milioane de lei (5,53 milioane de euro), notează Agerpres.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,28%, până la 12.135,06 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o descreştere cu 0,26%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,30%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,39% din valoare.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,15%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat un recul de 0,91%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,22%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, cu aproximativ 9,8 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 4,71 milioane de lei, şi de cele ale Băncii Transilvania - 2,35 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Grupul Industrial Electrocontact (+9,38%), Farmaceutica Remedia (+6,55%) şi Turism Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+4,93%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-13,93%), Electroargeş (-3,65%) şi Electromagnetica (-2,67%).
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu ultima şedinţa de tranzacţionare a săptămânii
București
18°C
Articole Similare

93
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
93

24
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
24

14
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
14

44
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
44

2.110
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
2.110

3.317
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.317

1.881
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.881

46
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
46

6.654
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.654

4.646
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.646

3.192
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
3.192

71
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
71

42
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
42
















Comentează