Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursa de la Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii

patriabank.ro
Bursa de Valori Bucureşti bvb

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor a ajuns la 76,304 milioane de lei (15,345 milioane de euro), potrivit Agerpres.

Indicele principal BET a consemnat o apreciere cu 0,92%, până la 16.754,73 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere cu 0,85%.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,89%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis şedinţa pe plus cu 1,45%.

Totodată, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,66%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în urcare cu 1,20%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o apreciere cu 1,10%.

Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai tranzacţionate pe Piaţa Reglementată a Bursei de la Bucureşti, valoarea schimburilor înregistrate cu aceste titluri fiind de 13,75 milioane de lei. În topul celor mai tranzacţionate acţiuni s-au mai aflat cele ale OMV Petrom, cu un rulaj de 9,89 milioane de lei, şi ale Băncii Transilvania - 8,75 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab (+13,95%), Electromagnetica (+11,43%) şi UCM Reşiţa (+7,87%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile COMCM Constanţa (-13,92%), Electroaparataj (-9,5%) şi UAMT (6,84%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.