Bursa de la București explodează: Peste 3 miliarde de lei câștigate la capitalizare în această săptămână

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 13-10-2024

Actualizat: 13-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  psnews.ro

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere a capitalizării de 3,05 miliarde de lei, echivalentul unui avans de 0,90%, în această săptămână. În același timp, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 29,10% față de săptămâna precedentă, informează Agerpres.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 343,373 miliarde de lei, în perioada 7 - 11 octombrie 2024, în creştere de la 340,321 miliarde de lei, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 220,046 milioane de lei, în creştere faţă de 170,452 milioane de lei, în săptămâna anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 9 octombrie, când s-a înregistrat un rulaj de 62,638 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 8 octombrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 23,211 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 17.727,84 puncte.

Acţiunile OMV Petrom au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 37,249 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 0,27%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Arobs Transilvania Software, cu tranzacţii de 32,934 milioane de lei (0,00%), şi ale Băncii Transilvania, cu 32,167 milioane de lei (2,01%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Sinteza (17,80%), Transelectrica (12,10%) şi ale Promateris (+8,45%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Turbomecanica, cu un declin de 11,50%, urmate de cele ale Societăţii de Construcţii Napoca (-11,18%) şi ale SSIF BRK Financial Group (-8,97%).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri