Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde şedinţa de joi

patriabank.ro
Bursa de Valori Bucureşti bvb

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 46,93 milioane de lei (9,44 milioane de euro).

Indicele principal BET a consemnat o creştere cu 0,32%, până la 15.732,52 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, s-a apreciat cu 0,34%, potrivit Agerpres.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,35%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,40%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,57%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a majorat cu 0,12%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,80%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 7,53 milioane de lei, cele ale Romgaz, cu 3,97 milioane de lei, şi ale Teraplast, cu 3,78 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (+15%), Teraplast (+6,3%) şi Antibiotice (+4,23%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Artego (5%), Casa de Bucovina - Club de Munte (-1,89%) şi Patria Bank (-1,82%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.