Bursa de Valori Bucureşti închide pe verde joi cu toți indicii

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 08-01-2026 19:32

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu un rulaj total de 147,86 milioane de lei (29,06 milioane de euro).

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,41%, până la 25.240,08 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis cu o creştere de 1,39%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe plus cu 1,11%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o apreciere de 1,30%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 1,30%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a crescut cu 0,96%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în creştere cu 0,35%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 39,12 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom - 15,71 milioane lei, şi de cele ale Hidroelectrica - 9,06 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile IAR Braşov (+11,22%), Prefab (+8,26%) şi Electromagnetica (+7,03%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Armătura (-8,80%), Aeta (-6,50%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-6,36%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri