Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înregistra vineri dimineaţa, la 50 de minute de la deschidere, tranzacţii de 8,672 milioane lei (1,752 milioane euro) şi creştere pe toţi indicii, conform Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a urcat cu 0,87%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,84%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,73%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a majorat cu 0,41%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,29%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a urcat cu 0,81%.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,34%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Dafora (+5,88%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+2,57%) şi AAGES (+2,38%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Rompharma (-5,66%), STK Emergent (-3,23%) şi Farmaceutica Remedia (-1,44%).
Bursa de Valori Bucureşti, tranzacţii de 8,672 milioane lei, la 50 de minute de la deschidere
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1
Acţiunile TeraPlast intră în categoria Premium a Pieţei Reglementate a BVB
1

16
Fonduri PNRR pentru turism: Organizațiile de Management al Destinației pot accesa până la 300.000 euro
16

14
Peste 20 de lideri europeni ai economiei circulare participă la Resource Recovery Summit 2026, la București
14

67
”Bula” de prosperitate continuă din București s-a spart
67

25
INS: Spor natural negativ în ianuarie; Decesele, de două ori mai numeroase decât naşterile
25

23
Guvernul sud-coreean ia în calcul sprijin suplimentar pentru consumatori, pe fondul crizei energetice globale
23

2.328
Războiul din Golf reaprinde o problemă strategică: România nu poate fi grânarul Europei cu hambare goale de îngrășăminte
2.328

61
BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în 1880
61

29
BVB a deschis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de vineri
29

936
Paradox în buget: taxarea băncilor crește, dar statul pierde bani din veniturile BNR
936

24
INS: Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5%, în trimestrul 4
24

26
INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,7% în ianuarie, la 5.518 lei
26

1.923
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.923

















Comentează