Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursa europeană în declin: investitorii, atenţi la rezultatele companiilor și randamentele obligațiunilor

afaceri.news
burse europene

Bursele europene au închis joi în scădere; BCE a menţinut dobânzile neschimbate; Acţiunile Siemens Energy au scăzut cu 35%Pieţele bursiere europene au închis joi în scădere, deoarece atenţia investitorilor a rămas orientată spre rezultatele financiare ale companiilor din trimestrul al treilea şi randamentele obligaţiunilor de stat, transmite CNBC, citat de news.ro.

Indicele regional Stoxx 600 a coborât cu 0,5%, majoritatea sectoarelor şi burselor majore fiind în teritoriu negativ.

Acţiunile auto au consemnat cele mai mari pierderi, de 2,1%, deoarece rezultatele raportate de companiile de profil au dezamăgit, în timp ce acţiunile companiilor de călătorii au scăzut cu 1,3%.

Titlurile companiilor de tehnologie au urcat cu 0,2%. Indicele acestora a recuperat pierderile după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a confirmat aşteptările că va menţine ratele dobânzilor stabile după 10 creşteri consecutive, în timp ce euro a rămas sub presiune faţă de lira sterlină şi dolarul american.

Standard Chartered a consemnat o scădere cu 12% a acţiunilor după ce banca britanică a raportat un profit cu mult sub aşteptări, dezvăluind un impact de 1 miliard de dolari din cauza expunerii la sectorul bancar şi imobiliar chinez.

Între timp, acţiunile Siemens Energy au scăzut cu 35% joi, după ce gigantul eolian a cerut garanţii de la guvernul german.

Numeroase companii au raportat rezultatele financiare, inclusiv BNP Paribas, TotalEnergies, Volvo Cars, Novozymes, Volkswagen, Carrefour, Saab şi Wacker Chemie.

Investitorii evaluează, de asemenea, activitatea din Statele Unite, într-o săptămână plină pentru raportările financiare ale companiilor din sectorul tehnologiei, proprietarul Facebook Meta raportând rezultate mai bune decât se aşteptau investitorii, după închiderea bursei de miercuri.

Indicele german DAX a scăzut cu 1,08%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,38%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,81%. Indicele italian FTSE MIB a urcat cu 0,29%, dar IBEX 35 al bursei din Madrid a pierdut 0,24%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.