DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bursa Română de Mărfuri lansează din 16 noiembrie contracte derivate pe gaze naturale

newsonly.gr
gaze naturale

Bursa Română de Mărfuri (BRM), instituţia bursieră cu cea mai întinsă perioadă continuă de activitate din perioada modernă a ţării, a anunţat lansarea în premieră în România, de la 16 noiembrie 2020, a contractelor derivate având ca activ suport gazele naturale, anunță MEDIAFAX.

“Evenimentul vine în continuarea efortului din ultimii ani al BRM şi al producătorilor şi furnizorilor din România de a construi împreună o piaţă de gaze naturale puternică, modernă şi eficientă, capabilă să ofere, în sfârşit, ţării poziţia şi statutul pe care îl merită în regiune. Piaţa actuală bursieră de gaze naturale este foarte tânară, dar dezvoltarea ei a fost una impetuoasă. În doar câţiva ani Bursa Română de Mărfuri a reuşit să pună la dispoziţia participanţilor, împreună cu aceştia, mecanisme, instrumente şi produse evoluate pentru tranzacţionarea fizică, de natură să confere un grad înalt de eficienţă şi de sincronizare cu modul de funcţionare al pieţelor similare din Uniunea Europeană. În ciuda inabilităţilor legislative care au tulburat domeniul şi a tendinţelor monopoliste de stat ale autorităţilor, în perioade în care acestea nu au intervenit asupra pieţei prin impuneri nejustificate, volumele tranzacţionate s-au situat la cote ridicate, iar preţurile au urmat o dinamică favorabilă consumatorilor. Introducerea şi operaţionalizarea contractelor derivate reprezintă însa proba maturităţii şi a consacrării”, transmite BRM.

Citește și: Alexandru Rafila profețește dezastrul: În maxim o lună cazurile de coronavirus se pot dubla, iar decesele, tripla!

Contractele derivate, care sunt, în esenţă, contracte standartizate la termen, prezintă un grad sporit de complexitate. Caracteristicile lor principale se referă la fungibilitate, lichiditate, flexibilitatea intrării şi ieşirii din poziţii, gradul maxim de siguranţă cu privire la solvabilitate prin implicarea în post-tranzacţionare a unei contrapărţi centrale.

“Avantajele utilizării contractelor derivate pe piaţa activului suport, în cazul de faţă, pentru început, gazele naturale, sunt majore: standartizarea condiţiilor contractuale şi fungibilizarea poziţiilor, eliminarea riscului de contraparte, garantarea execuţiei, asigurarea preţului de vânzare/cumpărare pentru viitor, ieţirea flexibilă din poziţiile asumate dacă este cazul, administrarea riscului de variaţie a preţului (hedging), formarea şi identificarea preţului viitor al activului. Toate acestea în conditii de transparenă, de egalitate a şanselor, de respect al reglementarilor, de lichiditate sporită şi de costuri de operare reduse”, transmite BRM.

Pentru asigurarea deplinei funcţionalităţi operaţionale pentru contractele futures pe termen mediu şi lung cu active gaze naturale, Bursa Română de Mărfuri, sub supravegherea pe piaţa angro a Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a ACER (Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei), prin sistemul de raportare REMIT şi cu acordul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), va oferi din 16 noiembrie 2020, atât funcţiile de platformă electronică de tranzacţionare, cât şi de post-tranzacţionare, prin asumarea calităţii de contraparte financiară în toate tranzacţiile înregistrate.

Citește și: Monica Pop a răbufnit, după ce valul 2 de coronavirus a prins nepregătite autoritățile: De ce nu mai avem producții autohtone și importăm orice?

“BRM este de părere că lansarea contractelor derivate pe gaze naturale va constitui un moment de impulsionare a spiritului antreprenorial românesc în domeniul bursier, începutul unei etape prolifice de dezvoltare, marcate de speranţa unei colaborări şi înţelegeri dintre operatorii pieţei şi a participanţilor cu reglementatorii, cu autorităţile executive şi legislative din România, în favoarea mediului economic şi al integrării cu success în pieţele europene”, mai transmite instituţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.