Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursele din întreaga lume au deschis ședințele de vineri în scădere, indicii depreciindu-se cu până la un procent

METRO
razboi comercial bursa

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de vineri în scădere, după ce datele statistice sub aşteptări din China şi Europa au agravat îngrijorările cu privire la creşterea economiei globale, informează agerpres.ro.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,77%, ajungând la valoarea de 24.408,04 puncte, în scădere cu 189,34 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

citește și: Detalii neștiute scoase la suprafață: Avere uriașă pentru noua șefă CSM!

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,79%, ajungând la valoarea de 2.629,68 puncte, în scădere cu 20,86 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 1,19%, ajungând la valoarea de 6.986,37 puncte, în scădere cu 83,96 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,88%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.817,09 puncte, în scădere cu 60,41 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 1,05%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.809,96 puncte, în scădere cu 114,74 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,76%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 4.859,74 puncte, în scădere cu 37,18 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 286,66 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 284,34 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 323,72 forinţi, în creştere faţă de 323,52 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 69,59 forinţi, în scădere faţă de 69,60 forinţi, vineri.

Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în scădere cu 2,02%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 21.374,83 puncte, în scădere cu 441,36 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,25%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.069,38 puncte, în scădere cu 26,17 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de vineri în scădere cu 1,53%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 2.593,74 puncte, în scădere cu 40,31 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a închis şedinţa de vineri în scădere cu 1,62%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 26.094,79 puncte, în scădere cu 429,56 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,09%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.077,09 puncte, în scădere cu 33,99 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.