Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Buşoi:Firea,candidat la Preşedinţia României,ar putea fi una dintre deciziile foarte proaste ale PSD

busoi

Liderul liberalilor bucureşteni, Cristian Buşoi, a declarat vineri, la Bistriţa, că o posibilă candidatură a primarului general Gabriela Firea pentru funcţia de preşedinte al României din partea PSD ar putea fi una dintre deciziile "foarte proaste" ale social-democraţilor. "Ştiu că apar tot felul de sondaje în care doamna Firea, nu într-o competiţie de preşedinţie, dar măsurând încrederea, părerea pozitivă, este mereu trecută pe locul întâi. Eu trăiesc în Bucureştiul condus de doamna Firea şi vreau să vă spun că, după un an, lucrurile sunt mai mai grave decât la momentul preluării mandatului. (...) Eu cred că, până în 2019, ceea ce văd eu astăzi, fiind direct implicat şi monitorizând cu atenţie ce se întâmplă în Bucureşti, vor vedea toţi bucureştenii şi toţi românii, aşa încât eu, personal, sunt foarte rezervat în a o lua în calcul pentru preşedinţia României. PSD este un partid care poate lua decizii foarte proaste şi s-a dovedit acest lucru. Poate fi una dintre aceste decizii", a spus Buşoi, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

În opinia liberalului, candidat la funcţia de preşedinte al PNL, PSD este "o maşină care se duce cu toată viteza într-un gard" prin măsurile economice pe care le susţine actualul guvern. "Haideţi să vedem ce va mai fi cu PSD până în 2019, pentru că, deocamdată, PSD este ca o maşină care se duce cu toată viteza într-un gard sau într-o prăpastie prin ceea ce face în domeniul economic. Pentru că ceea ce promite în acest moment, starea de hiperoptimism pe care o induce prin tot felul de anunţuri care mai de care mai optimiste, faptul că nu foloseşte creşterea economică, care există, chiar dacă ea a fost revizuită de către Comisia Europeană şi este cu un procent mai puţin decât programul de guvernare şi decât prognoza bugetară, dar faptul că nu folosim această creştere de 4% ca să facem investiţii, ca să punem nişte bani deoparte, ca să creăm mai departe plus valoare, ci îi ducem pe toţi în creşteri de salarii şi în consum (...), eu cred că toate aceste lucruri se vor întoarce", a afirmat Cristian Buşoi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.