Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bustul lui Vlad Țepeș a fost inaugurat la Mănăstirea Turnu

Un bust al domnitorului Vlad Țepeș a fost binecuvântat duminică de Starețul Mănăstirii Turnu, Ieromonahul Valentin Mâțu. Cu ocazia inaugurării bustului, a fost organizat un simpozion științific.

Bustul din bronz a fost executat de sculptorul George Dumitru și face parte dintr-un proiect inițiat, anul trecut, dedicat lui Vlad Țepeș, cu ocazia împlinirii a 590 de ani de la nașterea domnitorului.

Monumentul a fost amplasat în curtea Mănăstirii Turnu pentru că aceasta reprezintă locul celei de-a doua urcări pe tron al domnitorului Ţării Româneşti, informează basilica.ro.

De asemenea, acolo se află singura pisanie originală prin care Vlad Țepeș însuși atestă că a construit biserica așezământului monahal.

La eveniment au participat academicieni, profesori universitari, oameni de cultură din țară și străinătate și reprezentați ai instituțiilor publice din judeţul Prahova.

După inaugurarea statuii a avut loc Simpozionul științific „Vlad Țepeș, personalitate medievală europeană”.

„Au fost evocate aspecte mai puțin menționate despre evlavia și lucrarea ctitoricească a domnitorului cunoscut publicului larg mai degrabă prin presupusa lui cruzime, decât prin trăsăturile amintite în cadrul acestui eveniment cultural”, a declarat Ieromonahul Valentin Mâțu, Starețul Mănăstirii Turnu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.