Butoiul de pulbere stă să explodeze. Schimb de focuri de armă între cele două Corei

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 31-03-2014

Actualizat: 31-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Obuzele trase de Coreea de Nord au căzut de partea noastră (a frontierei) și noi am replicat, deschizând focul', a indicat pentru agenția franceză de presă un purtător de cuvânt al Statului Major al armatei sud-coreene.

Tirurile, de o parte și de alta, nu au fost îndreptate imediat împotriva unor ținte precise.


Locuitorii din insula sud-coreeană Baengnyeong au fost îndemnați să se ascundă în adăposturi, a precizat un responsabil local.

'Noi îndemnăm toți locuitorii să se refugieze în adăposturi fără întârziere, iar unii au făcut-o deja', a mai indicat acesta pentru AFP.

Coreea de Nord a anunțat mai devreme că desfășoară manevre militare în apropiere de frontiera maritimă, cu muniție de război.

Sudul a răspuns imediat, avertizând că orice depășire a frontierei va fi urmată de represalii.

Granița maritimă dintre cele două țări a fost de mai multe ori în trecut scena unor confruntări sângeroase. Ultima oară în noiembrie 2010, când Nordul a bombardat o insulă sud-coreeană în apropiere de zona frontierei, cauzând moartea a patru persoane și aruncând peninsula la un pas de război.

Botezată 'Linia de limită a Nordului', frontiera a fost trasată de forțele Națiunilor Unite și SUA în anul 1953, la sfârșitul războiului coreean. Phenianul o contestă și refuză să o recunoască.

Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri