Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 648 de milioane de lei din capitalizare, respectiv 0,40%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 45,8%.
Potrivit datelor publicate de BVB şi consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 161,323 miliarde de lei, în perioada 11 - 15 ianuarie, de la 160,674 miliarde de lei în săptămâna anterioară.
În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 164,291 milioane de lei, faţă de 303,169 milioane de lei, în perioada 4 - 8 ianuarie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 13 ianuarie, când s-au consemnat 55,794 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, luni, 11 ianuarie, cu o valoare a tranzacţiilor de 20,640 milioane de lei.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 30,081 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 0,44%.
În top 3 se mai află Fondul Proprietatea, cu schimburi de 26,722 milioane lei şi o scădere de 1,64% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile Transgaz, cu tranzacţii de 15,246 milioane de lei (3,44%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Casa de Bucovina - Club de munte (+11,18%), Comelf (+11,11%) şi Prebet (9,36%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Condmag, care au înregistrat un declin de 7,69%, urmate de cele ale SSIF BRK Financial Group (-5,49%) şi ale Bittnet Systems (-5,38%).
BVB a câştigat 648 de milioane de lei din capitalizare în această săptămână
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
INS: Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5%, în trimestrul 4
1

13
INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,7% în ianuarie, la 5.518 lei
13

1.262
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.262

55
Cicatricea COVID lovește memoria RAM: prețurile au explodat de cinci ori în câteva luni
55

1.352
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
1.352

21
INS: Producţia industrială a înregistrat o scădere de aproape 4% în prima lună a acestui an
21

1.770
Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
1.770

3.494
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.494

23
Pentru prima oară în ultimii trei ani, piaţa globală de artă revine pe creştere: Perspective optimiste pentru 2026
23

35
Microsoft lansează Copilot Health
35

40
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
40

43
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
43

10.180
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
10.180

















Comentează