Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis cu o evoluţie mixtă a indicilor şedinţa de luni, cu tranzacţii de 6,1 milioane de lei (1,2 milioane de euro), efectuate în primele 40 de minute.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, s-a apreciat cu 0,17%, iar indicele BET-Plus, ce arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a deschis în creştere cu 0,16%, potrivit Agerpres.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un plus de 0,19%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,40%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a deschis în scădere cu 0,16%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a "pierdut" 0,09%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în urcare cu 0,59%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Socep (+14,91%), Artego (+10%) şi Fondul Deschis de Investiţii ETF BET Patria Tradeville (+5,59%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Conpet (-2,67%), Turism Felix (-2,65%) şi Turbomecanica (-2,26%).
Comentează