Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar la 30 de minute de la debut tranzacţiile aveau o valoare de peste 10 de milioane de lei (2 milioane de euro), potrivit AGERPRES.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, consemna o depreciere de 0,19%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,21%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 0,23%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a înregistrat o depreciere de 0,37%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,38%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 0,43%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Alumil Rom Industry (+7,6%), IAR Braşov (+4,42%) şi Alro (+2,3%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Mecanica Ceahlău (-6,47%), Transilvania Broker de Asigurare (-5,13%) şi Aerostar (-3,72%).
Comentează