Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BVB a încheiat T1/2024 cu un profit net circa 3 mil. lei, în creştere cu 68% faţă de anul trecut

patriabank.ro
Bursa de Valori Bucureşti bvb

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Bursa de Valori Bucureşti (BVB), operator al pieţei locale de capital şi acţionar majoritar la Contrapartea Centrală (CCP) şi Depozitarul Central, a înregistrat în primele trei luni ale anului un profit net de 2,96 milioane de lei la nivel de grup, cu 68% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2023, potrivit mediafax.

Potrivit Ziarul Financiar, veniturile operaţionale au însumat 17,25 milioane de lei, plus 34% an/an ca urmare a evoluţiei pozitive a segmentelor de tranzacţionare şi post-tranzacţionare, iar cheltuielile operaţionale s-au majorat de la 11,9 milioane la 15 milioane de lei, arată raportul financiar publicat pe bvb.ro.

Lichiditatea de la BVB a ajuns în primele trei luni din 2024 la 6,1 miliarde de lei, cu 135% peste intervalul similar al anului precedent, iar indicele de referinţă a închis T1 cu un plus de 10,8%, după multiple serii de maxime istorice.

Acţiunile companiei evaluate la circa 520 de milioane de lei se tranzacţionează în scădere cu 2% anul acesta, pe un BET în urcare cu 11,8%. Dinamica din ultimele 12 luni constă într-un avans de 40,7%, în timp ce benchmark-ul s-a apreciat cu 41,1%.

Ce mai reiese din raportul la T1:

„Creşterea veniturilor operaţionale ale BVB individual, din trimestrul I 2024, se datorează, în principal, veniturilor din tranzacţionare, respectiv venituri din piaţa principală- tranzacţii regular cu acţiuni, depăşind 5 mil. lei, influenţate de valorile tranzacţionate, evoluţie pozitivă ulterioară intrării la tranzacţionare a acţiunilor Hidroelectrica, a creşterii lichidităţii în piaţa şi numărului de investitori mai mare. Veniturile din oferte publice au scăzut ca urmare a unor oferte de răscumpărare semnificative derulate în perioada precedentă şi care nu se mai regăsesc în T1 2024.

Creşterea de 13% a veniturilor din menţinere şi admitere emitenţi până la valoarea de 1,35 mil. lei, se datorează, în principal, indexării tarifelor de menţinere la tranzacţionare începând cu 1 ianuarie 2024 cu rata medie a inflaţiei publicată pentru anul 2023, respectiv 10,4%.

Creşterea de 38% a veniturilor din vânzare date bursiere până la valoarea de 1.28 mil. lei, a fost influenţată de numărul de utilizatori finali şi clienţi de date mai mare faţă de perioada precedentă, dar şi de aplicarea noului plan de tarife valabil începând cu 1 ianuarie 2024.

Veniturile segmentului post-tranzacţionare realizate de Depozitarul Central (DC) au crescut cu 38% până la valoarea de 8,19 mil. lei, în principal, ca urmare a creşterii valorii portofoliilor administrate de agenţii custode, creşterii unor tarife începând cu 1 februarie 2024, în special a tarifului de menţinere pentru emitenţi, precum şi ca urmare a efectuării unor operaţiuni de tip one off”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.