Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ca în scenarii de film: polițiștii au descins acasă la o tânără de numai 18 ani, care s-a îmbogățit ilegal cu 100.000 de lei

expresspress.ro
mascati

O tânără de 18 ani, din Sibiu, a fost reținută, fiind bănuită că a furat trei acte de identitate, pe care le-a folosit pentru a obține credite bancare și produse în rate. Ea a semnat de 76 de ori în fals, iar prejudiciul depășește 100.000 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au făcut două percheziții în municipiul Sibiu și în localitatea Amnaș, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de furt, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals privind identitatea.

O tânără în vârstă de 18 ani, din municipiul Sibiu, a fost reținută.

„Din cercetările efectuate până în prezent de către polițiștii de investigare a criminalității economice s-a conturat suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie – aprilie 2022, sibianca ar fi sustras trei acte de identitate aparținând unor femei și, prezentându-se sub identitatea a două dintre acestea, ar fi solicitat și, implicit, ar fi obținut mai multe credite și produse în rate din partea unor instituții bancare și a unor instituții bancare nefinanciare”, transmit reprezentanții Poliției Sibiu. Valoarea totală a prejudicul creat este estimată la suma de 103.230 de lei.

Față de tânăra bănuită de săvârșirea faptelor se fac cercetări penale pentru furt – 3 acte materiale, înșelăciune – 8 acte materiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată – 76 de acte materiale și fals privind identitatea – 6 acte materiale.

Polițiștii au luat măsura reținerii tinerei pentru 15 ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe sisteme informatice care urmează să fie analizate. Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.