Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Câțiva lideri USR i-au trimis o scrisoare lui Dacian Cioloș: 'Vino acum, cât nu e prea TÂRZIU'

mediafax
ciolos

USR-iștii n-au abandonat pista Dacian Cioloș. Mai mulţi parlamentari USR i-au transmis o scrisoare deschisă fostului premier pe care îl invită să se alăture partidului ”acum, cât nu e prea târziu”, susţinând că ”România este pusă în genunchi şi nu este acum momentul de calcule şi strategii politice”.

”Dragă Dacian, (...) am fi vrut să petrecem aceste sărbători în linişte şi bucurie şi să-ţi scriem doar pentru a-ţi ura cele bune. Însă justiţia tocmai ce a fost schilodită de PSD. Aşa că am ales să îţi scriem aceste rânduri şi să spunem lucrurilor pe nume, fără ocolişuri, aşa cum le stă bine oamenilor care au încredere unul în celălalt. Dacian, vino în USR şi hai să lucrăm împreună! Am înţeles prudenţa de până acum şi ţi-am respectat opţiunea. Dar timpul nu mai are răbdare. România este pusă în genunchi şi nu este acum momentul de calcule şi strategii politice. Acum trebuie să fim uniţi. Să acţionăm împreună şi să dăm oamenilor speranţă”, se arată într-o scrisoare obţinută de MEDIAFAX, semnată de mai mulţi deputaţi şi senatori USR.

Citește și: Liviu Dragnea anunță REFERENDUM: 'Da, cât de repede' / VIDEO

Potrivit semnatarilor, USR şi Platforma 100 au acelaşi scop şi aceleaşi valori.

”Ce beneficiu este în a avea două partide mai mici în locul unuia mai mare? Câştigă România ceva din această împărţire artificială? Locul tuturor, şi al tău, şi al colegilor tăi, şi al nostru este sub aceeaşi acoperiş. Iar acoperişul care deja există se numeşte USR. Hai să folosim ceea avem şi hai să ne ocupăm de ceea ce contează. Cu tine, cu Vlad, cu Dragoş şi cu toţi ceilalţi colegi ai tai de buna credinta chiar putem face lucruri mari. Ştii deja că actuala conducere a partidului a candidat cu mandatul de a te invita în USR. Credem că exact acelaşi mandat îl va da şi Comitetul Politic al USR, dacă va fi nevoie. Toti vrem de la tine o decizie. Acum. Cât încă nu e prea târziu”, se mai arată în scrisoarea parlamentarilor USR.

Citește și: Elena Udrea anunță APOCALIPSA pentru Laura Codruța Kovesi și lansează alt ATAC la adresa lui Traian Băsescu: 'Vremea în care va da socoteală e aproape'

Scrisoarea deschisă este semnată de Cristian Ghica, Cristian Seidler, Lavinia Cosma, Ramona Dinu, Silviu Dehelean, Stelian Ion, George Dircă, Lucian Stanciu-Viziteu, Bogdan Rodeanu, Mihai Goţiu, Dan Lungu, Daniel Popescu, Mihai Botez, Dan Rădulescu şi Sergiu Vlad, toţi parlamentari ai Uniunii Salvaţi România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.