Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ca să nu rămână în pană de vaccinuri, președinta CE, Ursula von der Leyen, apelează la Pfizer-BioNTech: Zeci de milioane de doze vor ajunge în UE

Profimedia Images
vaccin Pfizer

Companiile BioNTech şi Pfizer vor creşte cu 50 milioane de doze cantitatea de vaccin anti-COVID-19 ce va livrată Uniunii Europene în trimestrul al doilea şi care va ajunge la 250 milioane de doze în această perioadă, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Livrarea acestor doze suplimentare, prevăzută iniţial în trimestrul al patrulea, va începe încă din aprilie, a precizat şefa executivului UE, în faţa presei.

Anunţul intervine în contextul în care compania americană Johnson & Johnson, care urma să furnizeze UE 55 milioane de doze în trimestrul al doilea, a comunicat marţi că va 'întârzia livrarea' vaccinului său monodoză în Europa, după semnalarea în SUA a unor cazuri de cheaguri de sânge la persoane vaccinate.

Preşedinta CE a mai precizat că Bruxellesul a început negocieri oficiale cu BioNTech şi Pfizer pentru o comandă de 1,8 miliarde de doze suplimentare de vaccinuri 'de a doua generaţie', care să lupte împotriva variantelor actuale şi viitoare ale SARS-CoV-2.

Aceste vaccinuri, a căror livrare va avea loc în 2022 şi 2023, se vor adăuga celor 2,6 miliarde de doze deja comandate de UE şi care trebuie recepţionate în anul curent şi cel următor.

Obiectivul este de a anticipa vaccinarea în masă a copiilor şi adolescenţilor, dar mai ales apariţia unor variante împotriva cărora vaccinurile administrate în prezent s-ar putea dovedi ineficiente, ceea ce ar necesita formule modificate în consecinţă.

Tehnologia ARN mesager, utilizată de companiile BioNTech-Pfizer, precum şi de Moderna, este considerată mai rapidă şi mai uşor de adaptat, iar vaccinurile pe bază de ARN mesager mai eficiente împotriva variantelor actuale sud-africană şi britanică.

După ce europenii s-au confruntat cu întârzieri importante ale livrărilor de vaccinuri, acest nou contract va prevedea o 'obligaţie de livrare' conform unui calendar lunar (nu trimestrial, ca până acum), potrivit unei surse europene.

De altfel, producţia de vaccinuri, dar şi de componente ale lor, va trebui să aibă baza în Europa, a insistat miercuri Ursula von der Leyen.

Ea a mai spus că speră că negocierilor 'se vor încheia foarte rapid', dar nu a exclus că 'alte contracte cu alte grupuri' ar putea urma.

Comisia Europeană - responsabilă cu precomenzile de vaccinuri în numele statelor membre - indicase la sfârşitul lunii martie că mizează pe livrarea a cel puţin 360 milioane de doze în total în trimestrul al doilea (200 milioane de doze BioNTech-Pfizer, 35 milioane de doze Moderna, 55 milioane de doze Johnson&Johnson şi 70 milioane de doze de la AstraZeneca).

Livrările de doze de la Johnson & Johnson în UE au început abia luni, dar deocamdată administrarea lor este suspendată până la un aviz al Agenţiei Europene a Medicamentului.

Statele membre au primit până acum circa 126 milioane de doze de vaccinuri în total, dintre care au fost administrate 100 milioane, a mai precizat Ursula von der Leyen.

La nivelul Uniunii, peste 27 milioane de persoane au primit câte două doze de vaccin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.