Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un memorandum prin care şi-a dat acordul de principiu privind contractarea de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a două împrumuturi pentru reabilitarea, consolidarea şi reconstrucţia unor clădiri ale Poliţiei şi ale Jandarmeriei, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Executivului, unul dintre împrumuturi, în valoare de 50 de milioane de euro, vizează sprijinirea reabilitării, consolidării şi reconstrucţiei unor clădiri aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar al doilea, în valoare de până la 40 de milioane de euro, este destinat pentru acelaşi scop Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Ambele împrumuturi urmăresc întărirea capacităţii operaţionale şi a celei de răspuns ale acestor structuri în situaţii de urgenţă, se spune în comunicat.
Conform unor surse guvernamentale, analizele interne ale IGPR au arătat că aproximativ 37 de clădiri dintre cele aproximativ 3.000 de imobile care se află în patrimoniul Poliţiei Române necesită intervenţii urgente, măsurile necesare a fi luate fiind de reabilitare, modernizare, consolidare sau chiar demolare şi reconstrucţie, având în vedere anul construcţiei şi starea actuală.
În ceea ce priveşte IGJR, dintre cele 1.602 construcţii în care personalul îşi desfăşoară activităţile au fost identificate 23 de clădiri care necesită intervenţii majore, de reabilitare, consolidare, iar în unele cazuri chiar de demolare şi reconstrucţie, au susţinut sursele citate.
Cadoul Guvernului pentru JANDARMERIE și Poliție: Executivul se împrumută 90 de milioane de euro
Explorează subiectul
Articole Similare

30
Incendiu într-o garsonieră dintr-un bloc: 10 persoane au fost evacuate
30

62
Traversare clandestină pe Prut: Migranți bengalezi, prinși după ce au trecut cu o barcă gonflabilă, sprijiniți de călăuze din România și R. Moldova
62

106
Ţărnea, MAE: Situaţia în Orientul Mijlociu, în continuare tensionată. Cetăţenii români să rămână în locurile unde se află în siguranţă
106

1.125
Cine este Ayatollahul Alireza Arafi care va conduce Iranul ca interimar: Lider al Hawza Qom, Marja Taqlid și figura cheie în Iran
1.125

1.191
Horoscopul lunii martie 2026. Nativii caută mai multă atenție în relațiile amoroase
1.191

59
Acțiune comună de împădurire pe ambele maluri ale Prutului, desfășurată simultan de către Republica Moldova şi România
59

39
94 de persoane salvate de pe munte de Salvamont în ultimele 24 de ore
39

4.291
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
4.291

68
Intervenție în forță în miez de noapte: Trei ucraineni rătăciţi la 1.600 metri altitudine au fost recuperaţi de echipele Salvamont
68

3.999
Horia Brenciu, blocat în vacanță din cauza bombardamentelor. 'Cu câtă ușurință poate devia un război destinele oamenilor'
3.999

1.455
Alergările pe distanțe foarte lungi pot 'îmbătrâni' sângele. Ce arată un nou studiu
1.455

6.187
Adio, trecut! Martie 2026 aduce marea metamorfoză pentru 4 zodii alese de Univers
6.187

4.321
Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, reacție după anunțul privind moartea ayatollahului Ali Khamenei
4.321

















Comentează