Cadouri din partea angajaţilor Penitenciarului Aiud pentru zeci de copii din medii defavorizate

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-12-2022

Actualizat: 22-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: bbc.com

"Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, angajaţii Penitenciarului Aiud s-au implicat în strângerea de fonduri pentru a aduce un strop de bucurie şi speranţă în sufletele oamenilor care sunt în nevoie, mai ales în această perioadă a anului. (...). Pentru a se bucura de magia sărbătorilor de iarnă, am încercat să asigurăm pentru două familii frumoase cele necesare a fi puse pe masa de Crăciun. Le mulţumim că au acceptat să facem parte din familia lor şi ne-am dorit ca anul acesta să-i ajutăm pe părinţi să le ofere copiilor un Crăciun de poveste", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, au fost oferite pachete cu cadouri şi pentru alţi 30 de copii ai căror părinţi nu au posibilităţi materiale.

"Toate aceste acţiuni nu ar fi fost posibile fără implicarea, deschiderea, generozitatea şi omenia de care au dat dovadă angajaţii Penitenciarului Aiud, care s-au implicat activ, astfel încât să putem duce la îndeplinire activităţile pe care ni le-am propus pentru acest an", se mai arată în comunicat.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri