Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a participat, luni, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), prezidată de către preşedinţia finlandeză a Consiliului UE.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES, agenda reuniunii a cuprins: o informare din partea preşedinţiei finlandeze a Consiliului cu privire la stadiul şi perspectivele negocierilor referitoare la viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, un schimb de opinii privind agenda adnotată a Consiliului European din 17 şi 18 octombrie, respectiv o dezbatere de orientare privind consolidarea respectării statului de drept în Uniune, în baza Comunicării publicate de către Comisia Europeană în luna iulie pe această temă.
Totodată, la reuniunea CAG a avut loc audierea Ungariei în cadrul procedurilor vizând propunerea motivată în temeiul articolului 7. Ca puncte diverse au mai figurat o informare din partea Comisiei Europene referitoare la situaţia statului de drept din Polonia, respectiv o informare din partea preşedinţiei finlandeze pe tema Conferinţei privind democraţia, statul de drept şi drepturile fundamentale, organizată recent la Helsinki.
În cadrul discuţiei privind pregătirea viitoarei reuniuni a Consiliului European din luna octombrie, George Ciamba a evidenţiat "importanţa avansării negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, în linie cu calendarul asumat de lideri, exprimând, în context, speranţa că progresele înregistrate pe durata preşedinţiei României la Consiliul UE vor contribui la îndeplinirea acestui obiectiv".
Totodată, în contextul discuţiilor dedicate privind substanţa propunerilor viitorului Cadru Financiar Multianual 2021-2027, derulate în cadrul unui dejun de lucru, ministrul a reiterat importanţa agreării unui buget ambiţios care să reflecte atât priorităţile pe termen lung ale Uniunii, cu accent pe Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, precum şi necesitatea unui răspuns prompt şi eficient la noile provocări. El a subliniat necesitatea unei pregătiri temeinice a discuţiilor la nivel de lideri, pe aspectele vizând viitorul buget european, cu luarea în considerare atât a elementelor cantitative, dar şi a celor legate de implementarea politicilor prin noul buget.
De asemenea, în pregătirea Consiliului European, George Ciamba a mai punctat importanţa discuţiei pe marginea implementării Agendei Strategice a Uniunii, document adoptat pe durata preşedinţiei României la Consiliul UE. A reiterat, în context, susţinerea României pentru obiectivele legate de funcţionarea deplină a pieţei interne, consolidarea pieţei unice digitale, a securităţii interne a Uniunii şi a rolului global al UE. El a subliniat relevanţa asigurării concordanţei între priorităţile din Agenda Strategică cu programele de priorităţi ale preşedinţiilor succesive ale Consiliului şi programele anuale de lucru ale viitoarei Comisii Europene.
De asemenea, ministrul delegat a evocat impactul evoluţiilor privind Brexit asupra agendei europene.
Ministrul delegat a subliniat aşteptarea României ca agenda viitoarei reuniuni a Consiliului European să reflecte angajamentele asumate de Uniune în ceea ce priveşte politica de extindere, în mod deosebit prin prisma obiectivului deschiderii negocierilor de aderare cu Albania şi Republica Macedonia de Nord, conform calendarului agreat pe durata mandatului preşedinţiei României la Consiliul UE.
În cadrul dezbaterii privind consolidarea respectării statului de drept în Uniune, George Ciamba "a reafirmat angajamentul ferm al României pentru valorile statului de drept şi susţinerea pentru instituirea unui mecanism anual de evaluare, general aplicabil în acest domeniu, în linie cu propunerile avansate prin Comunicarea Comisiei Europene din 17 iulie".
Potrivit MAE, Ciamba a subliniat, totodată, susţinerea pentru întărirea acţiunii europene în domeniul prevenirii şi monitorizării evoluţiilor în materie, în toate statele membre. A evidenţiat importanţa asigurării complementarităţii şi evitării duplicării cu instrumentele existente la nivelul Consiliului şi al Comisiei Europene în acest domeniu, precum Dialogul anual al Consiliului privind statul de drept, Tabloul european privind justiţia, Semestrul European.
El a subliniat importanţa unei abordări incluzive şi obiective în derularea noului instrument propus. Totodată, a evidenţiat rolul important al Comisiei Europene, inclusiv din perspectiva obiectivelor care se află pe agenda viitorului Colegiu, în asigurarea implementării eficiente şi coerente a noului mecanism, mai arată MAE.
Cadrul Financiar Multianual şi Agenda Strategică a Uniunii, printre temele abordate de Ciamba la CAG
Explorează subiectul
Articole Similare

999
Viktor Orban, mesaj de forță în fața sondajelor care îl dau învins: NU vă temeți. Știu cum să continui/ Atac dur la UE
999

71
Albania, pe ultima sută de metri în cursa către UE
71

75
Tinerii cer criterii transparente pentru Erasmus+ și o platformă unică de informare. Gabriela Firea: Vrem să fim parte din decizie, nu doar spectatori
75

1.736
Comisia Europeană vrea să impună noi taxe. Ce alimente sunt vizate
1.736

588
Europarlamentar Claudiu Târziu: Nu semnez condamnarea la sărăcie a Europei
588

165
Claudiu Târziu: Avortul este o crimă!
165

146
Șerban Dimitrie Sturdza: Cer mai puțină birocrație pentru fondurile europene
146

126
Gabriela Firea a dus în Parlamentul European drama femeilor ucise în România
126

2.612
Decizie ciudată în Parlamentul European luată pe bază de sex: Europarlamentarele care sunt însărcinate pot vota și din concediu, prin delegați
2.612

3.089
Frauda carusel intră într-o nouă etapă de supraveghere europeană: Se cere acces în timp real la datele despre TVA pentru EPPO și OLAF
3.089

1.990
Decizie radicală a Curții Europene de Justiție - 'Ginul fără alcool' devine ilegal / Ce trebuie să știe consumatorii
1.990

291
După ce a scăpat de faliment, Grecia anunță că va reduce masiv datoria publică
291

901
Surpriză în UE: Economia Greciei va crește mai rapid decât marile puteri europene – Fitch ridică ratingul
901


















Comentează