Călătoria imposibilă care prinde viață: cursa București – New York ar putea deveni mai scurtă decât un drum până la Brașov

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 02-09-2025 05:30

Actualizat: 02-09-2025 05:33

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

O companie aerospațială din China a realizat o inovație semnificativă în domeniul transportului supersonic prin testarea cu succes a unui motor hipersonic ramjet cu detonare.

Lingkong Tianxing Technology a dezvoltat motorul JinDou400, cunoscut și sub numele de Jindouyun, care promite să transforme radical transportul aerian intercontinental.

Acest motor utilizează un design avansat al undelor de detonare, generând tracțiune prin undele de șoc produse de arderea detonației, înlocuind astfel compresoarele și turbinele tradiționale. Acest lucru nu doar că reduce greutatea și costurile operaționale, dar simplifică structura motorului.

Deși are doar 30 cm în diametru și 3 metri în lungime, JinDou400 poate atinge viteze de până la 5.000 km/h la o altitudine de peste 20 de kilometri.

Avionul Yunxing va face ca acest proiect să devină realitate

Testele efectuate au validat funcționalitatea și fiabilitatea sistemelor esențiale, precum cel electric, cel de alimentare cu combustibil și controlul stabilității. Progresele acestui motor sunt esențiale pentru introducerea pe piață a aeronavelor civile supersonice.

Compania lucrează acum la dezvoltarea avionului Yunxing, care va fi propulsat de această nouă tehnologie.

Avionul se află în faza de prototip și a finalizat cu succes un zbor de probă, demonstrând capacități impresionante în ceea ce privește managementul căldurii, sistemele de control și eficiența aerodinamică, scrie incredibilia.ro.

Conform planurilor actuale, Yunxing va putea atinge altitudini de până la 20.000 de metri, va zbura cu viteze de Mach 4 și va avea capacitatea de decolare și aterizare verticală. Se estimează că primul zbor comercial de mare viteză va fi realizat până în anul 2030.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri