Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Călin Bota, numit preşedinte interimar al PNL Maramureş până la organizarea de noi alegeri

PNL

Biroul Politic Naţional al PNL l-a desemnat pe Călin Bota în funcţia de preşedinte interimar al PNL Maramureş şi a ales o comisie pentru organizarea de noi alegeri în cadrul filialei PNL Maramureş. Alegerea lui Călin Bota, survine după demisia din funcţia de preşedinte a lui Mircea Dolha, contestat în cadrul filialei pentru modul defectuos al organizării alegerile locale şi parlamentare din 2016. Membrii din conducerea filialei judeţene a PNL i-au reproşat frecvent lui Mircea Dolha, modul în care a alcătuit lista pentru alegerile parlamentare şi faptul că pe listă a impus-o pe Viorica Cherecheş, mama fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, aflat sub control judiciar.

"BPN a desemnat şi o comisie de organizarea a noi alegeri la nivelul PNL Maramureş, timp în care voi îndeplini funcţia de preşedinte interimar. În cursul acestei zile vor fi comunicate membrilor organizaţiei câteva chestiuni de ordin statutar şi decizia BPN de numire în funcţia de preşedinte interimar. Până la organizarea noilor alegeri, Comisia va asigura funcţionarea partidului şi se va ocupa de organizarea alegerilor" a declarat, marţi, Călin Bota, conform Agerpres.

Acesta deţine şi funcţia de consilier judeţean din partea PNL în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş. Comisia de coordonare şi organizare a alegerilor este formată din Călin Bota, Cristian Niculescu Ţâgârlaş ( viceprimar al municipiului Baia Mare), Gheorghe Mihai Bârlea, Felician Ciceu, Alexandru Oros, Constantin Boloş, Gheorghe Marian, Felician Cerneştean şi Marinel Kovacs.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.