Călin Georgescu deplânge moartea generalului Radu Theodoru: 'O stea a demnității românești'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 10-12-2025 16:49

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Călin Georgescu a transmis un mesaj de condoleanțe pe Facebook, evocând influența profundă pe care Radu Theodoru a avut-o asupra sa și asupra societății românești. Georgescu l-a numit pe acesta „o stea a demnității românești”.

„Generalul Radu Theodoru a trecut la cele veșnice, în Patria Cerească.

S-a mutat la Cer o stea a demnității românești, iar Cerul s-a aprins de lumina poveștii vii a unui mare patriot român, inimă de leu.

Pe pământ rămâne datoria noastră: să nu uităm. Un popor care își uită eroii este un popor condamnat la pierzanie.

Veteranii de război nu sunt o statistică, nu sunt o povară, ci însăși temelia libertății pe care pășim. Statul român are o obligație morală și sacră: să le ofere respect, grijă și sprijin total, necondiționat - nu din milă, ci din recunoștință.

Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepților, să mângâie și să întărească familia sa - condoleanțe.

Iar nouă să ne dăruiască înțelepciunea de a nu mai trăi uitând cine suntem”, scrie Călin Georgescu pe Facebook.

Generalul Radu Theodoru a murit la 101 ani

Generalul în retragere Radu Theodoru a încetat din viață la vârsta de 101 ani. Cariera sa a fost marcată de controverse, iar anul trecut a fost acuzat de trădare de către procurorii DIICOT.

În ultimii ani, Theodoru a fost un susținător fervent al lui Călin Georgescu și al grupării paramilitare Comandamentul Vlad Țepeș, structură care milita pentru răsturnarea ordinii de stat și redenumirea României în „Geția”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri