Călin Georgescu a ajuns la secția de poliție din Buftea pentru a semna controlul judiciar. Ca de fiecare dată, acesta a fost așteptat de o mulțime de susținători.
UPDATE "E impresionant. Vreau să le spun celor de aici, azi toaate inimile bat pentru același dor. Dorul de adevăr, dorul de pace, de libertate și de demnitate
Nu mă consider un om politic ci al credinței.
M-a întrebat cineva de ce Nicușor Dan e huiduit, în timp ce eu îmbrățișat. Cred că oamenii realizează că au fost mințiți, furați, umiliți.
Săptămâna trecută președintele, vicepreședintele SUA au fost la Ierusalim. Poza cu vice în genunchi rugându-se la mormânt a făcut înconjurul lunii. Deci văd respectul SUA acordat Ierusalimului și religiei creștine. Vom conta când nu vom mai fi conduși de o mână de oligarhi.
Economia e la pământ pentru că exportă volum mare cu preț mic. Românii nu sunt săraci, sunt mințiți.
Cu acest guvern suntem ridicoli.
Țin să salut eforturile depuse în ultima perioadă pentru pace de către președintele Trump și președintele Putin.
Marea pace cred că se va semna la București ", a spus Georgescu.

Stire inițială
La sosire, Geogescu a împărțit autografe și a dat mâna cu susținătorii săi.
În jurul orei 10.30, circulația rutieră pe strada secției de poliție a fost întreruptă, după ce susținătorii acestuia au ieșit pe carosabil.


Călin Georgescu a contestat decizia magistraților privind prelungirea măsurii de control judiciar cu încă 60 de zile.
Marțea trecută, judecătorii au prelungit controlul judiciar pentru Călin Georgescu, fără ca în dosar să fie prezentate argumente noi. Pentru decizia recentă au fost copiate pasaje din motivarea inițială.
Decizia a fost din nou contestată, iar judecătorii de la Tribunalul București au programat pentru 30 octombrie ședința în care vor analiza dacă se menține sau nu măsura preventivă.
Fostul candidat la prezidențiale, acuzat de promovarea ideilor fasciste, nu poate părăsi țara
Fostul candidat la prezidenţiale a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea, în public, a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
În cadrul măsurii controlului judiciar, Călin Georgescu are mai multe interdicţii, printre care aceea de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi de a posta pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.































Comentează