Călin Popescu Tăriceanu, mesaj pentru Liviu Dragnea: Nu suntem făcuți din aceeași mamă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-10-2018

Actualizat: 29-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că relația din coaliție nu este nici mai bună, nici mai proastă decât în urmă cu câteva zile, în ciuda divergențelor publice. El a explicat că e normal ca PSD și ALDE să aibă puncte de vedere diferite pe anumite teme pentru că ”nu suntem născuți din aceeași mamă”.

”Eu m-am referit în mod clar și am văzut că și premierul a înțeles mesajul meu. Eu am spus că în România sunt permanente scandaluri politice, că acest scandal este exportat în afara României și așa mai departe. Eu îmi doresc să renunțăm la această politică a plângerilor penale, pe care văd că domnul Orban și PNL o practică cu mare fervoare.

Eu am văzut în ultimele zile zvonuri și zvonurile bat întotdeauna realitatea. Relația din cadrul coaliție nu este nici mai bună, nici mai proastă.

Nu suntem făcuți din aceeași mamă și cred eu că este firesc să avem diferențe de opinie și ceea ce ne diferă ar trebui discutat. Relația nu este nici mai bună, nici mai proastă decât acum câteva zile. Nu văd de ce faptul că avem unele diferențe de poziționare înseamnă că relația din coaliție este deteriorată”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri