Călin Popescu Tăriceanu nu exclude ca România să intre în criză economică! Președintele Senatului a mai pățit-o o dată, pe când era la putere, chiar în funcția de premier. Tăriceanu spune că va demara, în perioada următoare, discuții cu specialiștii în domeniul economic pentru a vedea ce măsuri se impun luate pentru ca România să nu mai fie ”surprinsă”, așa cum s-a întâmplat în urmă cu 10 ani.
”Nu există un plan în momentul de faţă, că nimeni nu a făcut încă un plan la nivelul UE, dar a început să se discute chestiunea aceasta şi, având în vedere ciclicitatea evoluţiei economiei, e foarte posibil ca o astfel de criză să apară. În astfel de condiţii e bine să fii pregătit, să nu fii luat prin surprindere şi va trebui să discutăm cu specialiştii noştri pe care îi avem în domeniul economiei şi finanţelor, avem un coleg care este secretar de stat la Ministerul de Finanţe, va trebui să discutăm şi cu alţi analişti economici şi, în funcţie de asta, vom stabili, dacă este nevoie, şi un plan de măsuri, care poate să presupună diminuarea deficitului bugetar. Diminuarea deficitului bugetar se poate face nu neapărat prin reducerea unor cheltuieli, s-ar putea să nu facem cheltuieli suplimentare faţă de cele din prezent. Deci, avem în vedere mai multe opţiuni, nu există neapărat acum ştirea 'Guvernul pregăteşte tăieri bugetare', că nu cred că va fi nevoie”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Citește și: Ieșire furtunoasă a lui Oreste, după ultimele acuze care i se aduc! ‘Răspuns la mizerie’
Tot vorbind despre domeniul economic, în contextul deficitului impus de UE, care nu trebuie să depășească 3% în acest an, Tăriceanu a inventat noi cifre.
”În afară de cifra 3, mai există și cifra 2, 2 jumătate, unu jumătate.”, a uimit șeful ALDE.
Citește și: Mare atenție! Ikea recheamă acest produs .
Comentează