Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Călin Popescu Tăriceanu tună după numirile procurorilor-şefi: 'Preşedintele foloseşte unitate de măsură diferită'

stiripesurse.ro
Calin Popescu Tariceanu

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nu este încântat că preşedintele Klaus Iohannis foloseşte ''unitate de măsură diferită'' pentru numirea procurorilor-şefi.

"Nu sunt în măsură să dau calificative profesionale acestor persoane. Nu-mi place să am legătura asta cu Procuratura. N-am niciun fel de dorinţă de a sta la masă cu procurorii când nu e nevoie. Nu am cultivat astfel de relaţii şi de aceea nu ştiu ce să vă spun din acest punct de vedere. Nu pot decât să mă uit la faptul că au avut un aviz negativ din partea CSM, lucru care, desigur, avizul e facultativ, dar, în trecut, când a fost numirea Adinei Florea (n.r. - pentru şefia DNA), care a avut un aviz negativ (...), preşedintele a invocat avizul negativ de la CSM şi, prin urmare, nu e potrivită pentru funcţia cu pricina. Acum a spus că avizul este (...) parţial superficial. Deci este o diferenţă de unitate de măsură cu care se procedează în aceste lucruri. Indiferent despre cine vorbim, de doamna Scutea, sau Hosu, sau Florea, în momentul în care numirile se fac de ministrul Justiţiei, trec pe la CSM, dar li se dă numai un aviz consultativ, şi ajung la preşedinte, care este tot un om politic, ca şi ministrul Justiţiei, aceste numiri poartă o încărcătură politică. Vă spun, (...) profesional, nu pot să le contest capacităţile, nu sunt din domeniu, din sistem", a spus Tăriceanu, vineri, într-un interviu la Libertatea live.

El a remarcat că este o ''tăcere completă'' faţă de acest subiect, iar ''relatările sunt absolut nevinovate''.

Citește și: USR prezintă 'lista transferurilor' de primari și parlamentari ex-PSD la PNL în prag de alegeri: 'Încearcă să-i păcălească iar pe români?'

"Nu sunt încântat că preşedintele foloseşte unitate de măsură diferită. Este evident. Numai că ceea ce am văzut în aceste zile, chiar ieri remarcam, este o tăcere completă în presă, relatările sunt absolut nevinovate. Se vorbeşte numai de faptul că au fost semnate decretele, nu mai există torentul de critici şi acuzaţii pe care le-aş fi văzut dacă numirile ar fi fost făcute, de exemplu, plecând de la profesorul Tudorel Toader. Vă aduceţi aminte ce spectacol era. E un lucru foarte interesant de studiat, atitudinea unora din presă pe acest subiect", a adăugat Tăriceanu.

Liderul ALDE a amintit că, în urmă cu doi ani, a făcut o propunere pentru a scoate numirile procurorilor-şefi de sub incidenţa factorului politic, dar propunerea legislativă nu a trecut de Parlament.

"Ideea era ca aceste numiri de procurori să fie făcute de Consiliul Superior al Magistraturii, care este un organism independent, care veghează la independenţa Justiţiei. Şi să nu mai existe tot timpul aceste suspiciuni, justificate sau nu, că numirile au un caracter politic şi urmăresc ceva care nu este vizibil pentru cetăţeni, deci nu e un proces transparent", a explicat Tăriceanu.

Potrivit senatorului ALDE, "într-o astfel de procedură şi de numire, ministrul ar trebui (...) să analizeze dosarul procurorilor şi să vadă cât de capabili au fost să respecte drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi să nu fie tentaţi să abuzeze de poziţia pe care au avut-o".

"Avem o istorie recentă foarte serioasă şi foarte gravă, cu abuzuri extrem de puternice din partea procurorilor în ceea ce priveşte libertăţile şi drepturile cetăţenilor. Sunt foarte mulţi oameni care au fost acuzaţi pe nedrept, unii au fost privaţi şi de libertate pe nedrept şi acest lucru nu a fost reprezentat de unu-două cazuri singulare. Chiar dacă ar fi fost numai şi atât, tot ar fi fost grav. Deci noi trebuie să reclădim încrederea cetăţenilor în Justiţie şi toate sondajele arată că această încredere a scăzut considerabil de mult în ultimii ani şi trebuie să ne preocupe această problemă", a mai spus Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a numit-o pe Gabriela Scutea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, pe Crin-Nicu Bologa - la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi pe Elena-Giorgiana Hosu - procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Cei trei au fost numiţi pentru un mandat de trei ani. Scutea şi Hosu au avut aviz negativ de la CSM. AGERPRES/

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.