Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Camera Deputaţilor a decis ca proiectul de modificare a Legii armelor şi muniţiilor să fie retrimis la comisie

Inquam Photos / George Calin
plen vot parlament motiune camera deputatilor

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, prin vot, ca proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor să fie retrimis pentru dezbatere la comisia de resort.

"Tocmai am reuşit să oprim în plen o lege prin care PSD dădea voie infractorilor să deţină arme letale. E vorba de un amendament introdus de deputatul PSD Vlad Bontea la un proiect care altfel avea prevederi benigne (o transpunere de directivă europeană). Până în prezent, în legea în vigoare, exista interdicţie la deţinerea de arme letale pentru cei care au fost condamnaţi la pedepse cu executare pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie. Modificarea toxică limita această interdicţie la cei care au săvârşit infracţiuni cu violenţă. Prin urmare, o largă categorie de infractori, precum cei condamnaţi pentru şantaj, cămătărie sau furt, primeau liber la arme letale. Atenţie! Nu discutăm despre pistoale cu aer comprimat, cu bile, etc, ci despre arme de foc letale cu care poţi zbura creierii cuiva. Asta face PSD în timp ce clanurile infracţionale îşi fac de cap în România", a scris pe Facebook deputatul USR Cătălin Drulă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Virgil Musta dezvăluie de ce e obligatorie internarea persoanelor testate pozitiv cu Covid-19: ‘Din păcate, au ajuns la Terapie Intensivă’

Potrivit acestuia, legea a fost retrimisă la comisie până marţea viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.