Senatul a fost sesizat luni, în calitate de Cameră decizională, cu proiectul de modificare a statutului judecătorilor şi procurorilor şi proiectul de modificare a legii ANI, termenul de depunere a amendamentelor fiind stabilit pentru joi, urmând ca rapoartele comisiilor sesizate să fie finalizate până luni, 18 decembrie. "Senatul a fost sesizat, astăzi, în calitate de Cameră decizională, cu două proiecte de legi care au fost votate la Camera Deputaţilor. Este procedura uzuală şi, sigur, în calitate de preşedinte al Senatului am convocat Biroul permanent pentru a stabili pentru cele două legi termenele de depunere a amendamentelor şi de prezentare a raportului final. Pentru ambele legi, termenul de depunere a amendamentelor a fost stabilit pentru joi, 14 decembrie, ora 9,00, iar depunerea raportului - luni, 18 decembrie", a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după şedinţa Bp conform Agerpres.
Vicepreşedintele Senatului Mihai Goţiu (USR) a criticat modul de convocare a Biroului permanent de luni seară. "Abuzul de putere continuă la minut. Tocmai am ieşit dintr-o şedinţă a Biroului permanent care încalcă cel puţin două prevederi ale Regulamentului. În primul rând, art. 85, alineat 1: 'proiectul programului de activitate pentru săptămâna următoare este supus spre adoptare Senatului şi se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi'. La plen s-a supus la vot un program de lucru pe această săptămână, care nu are inclusă această şedinţă a Bp. O a doua prevedere încălcată este art. 37, alin. l, care prevede că o convocare este însoţită de o propunere de ordine de zi. (...) În momentul în care s-a făcut această convocare ni s-a transmis doar un SMS, cu aproximativ 20 - 25 de minute înainte, fără a se spune ce e pe ordinea de zi. Poate că unora li se par detalii minore. Din punctul meu de vedere arată doar faptul că puterea e pur şi simplu dispusă să calce în picioare orice regulă a parlamentarismului, a democraţiei, care prevede dezbatere, respectarea unor reguli şi legi", a declarat Mihai Goţiu.
Plenul Camerei Deputaţilor a dat undă verde luni încetării unor interdicţii pentru parlamentari, prin aprobarea propunerii legislative pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea ANI, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. De asemenea, deputaţii au dat luni vot final la proiectul privind modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.































Comentează