Camera Deputaţilor se va întruni în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 26 - 30 august, luni fiind programată, de la ora 12,30, şedinţa Biroului permanent, iar de la ora 14,00 - şedinţa de plen, potrivit Agerpres
"Având în vedere depunerea cererii de întrunire a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară, în intervalul 26 - 30 august, am decis convocarea şedinţei Biroului permanent al Camerei pentru luni, 26 august, de la ora 12,30, în vederea stabilirii proiectului programului de lucru în această perioadă. De asemenea, şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va avea loc începând cu ora 14,00 pentru aprobarea ordinii de zi şi a programului sesiunii extraordinare", se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES de la Cabinetul preşedintelui forului legislativ, Marcel Ciolacu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor le sugerează colegilor din Opoziţie "ca, din respect pentru cetăţeni şi pentru această instituţie, să îşi facă mai bine temele atunci când înaintează astfel de propuneri".
"Ar fi cea mai bună cale pentru a preîntâmpina anumite situaţii jenante, aşa cum sunt, din păcate, cele din această adresă în care solicită dezbaterea în sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor a unui proiect de lege care este de competenţa Senatului ca primă Cameră sesizată (L 333/2019). În acelaşi registru, referitor la amnistie şi graţiere, o simplă consultare pe site-ul Camerei a fişei acestui proiect de lege ar fi fost lămuritoare pentru a constata că termenul pentru depunerea raportului este 4 septembrie 2019, adică în prima săptămână a sesiunii ordinare a Camerei. În plus, aşa cum am transmis în repetate rânduri, îmi doresc ca la orice dezbatere cu privire la justiţie să fie prezente în mod obligatoriu instituţiile implicate, asociaţiile magistraţilor şi societatea civilă", se arată în comunicatul citat.
În ceea ce priveşte abrogarea în totalitate a OUG 114, în sensul dorit de Opoziţie, preşedintele Camerei menţionează că "acest lucru ar avea un impact social extrem de negativ pentru milioane de români".
"Reprezentanţii partidelor de Opoziţie ar trebui să clarifice până la începutul sesiunii extraordinare dacă sunt de acord să nu mai crească pensiile de la 1 septembrie, dacă vor să fie tăiate salariile din construcţii, la fel cum s-au exprimat deja pentru sectorul IT, dacă vor să dea frâu liber creşterilor de preţuri la gaze naturale şi energie electrică pentru populaţie sau dacă vor ca peste un milion de români cărora le-a fost restituită taxa auto să fie nevoiţi să o înapoieze statului. Toate acestea erau prevederi din OUG 114", precizează preşedintele Camerei.
În legătură cu abrogarea Legii recursului compensatoriu, el le aduce aminte colegilor din Opoziţie că "acesta a fost un proiect iniţiat de fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună în timpul Guvernului Cioloş, ca urmare a angajamentelor statului român de rezolvare a problemelor condiţiilor din penitenciare care au făcut obiectul unor condamnări repetate la CEDO".
"Am încredere că membrii Opoziţiei vor analiza cu seriozitate toate aceste aspecte, vor renunţa la calculele politice personale şi vor da dovadă de responsabilitate, astfel încât în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare să avem o dezbatere consistentă cu rezultate concrete în beneficiul românilor", mai spune preşedintele Camerei Deputaţilor, citat în comunicat.
Camera Deputaţilor, convocată în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
Explorează subiectul
Articole Similare

731
Nicușor Dan are prima reacție la mai bine de 24 de ore de când a început războiul din Iran: România nu se află sub niciun fel de amenințare directă
731

337
București, afectat de criza din Orient. Mihai Fifor: O idee neinspirată să ataci Iranul într-un weekend
337

1.302
Cine este Ayatollahul Alireza Arafi care va conduce Iranul ca interimar: Lider al Hawza Qom, Marja Taqlid și figura cheie în Iran
1.302

126
Spațiile aeriene din Orientul Mijlociu rămân închise. MAE monitorizează situația în regim de criză
126

4.499
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
4.499

216
Ţoiu: Moartea ayatollahului Ali Khamenei, moment de cotitură. Susţinem dreptul iranienilor de a-şi alege viitorul
216

1.246
Ministrul Oana Țoiu, ultimele informații despre românii din regiunea de conflict; MAE pregătește resurse suplimentare după valul de apeluri
1.246

1.165
Cine a fost Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
1.165

1.829
Bolojan, prima reacție după alerta MAE privind românii din zona de conflict: 'Prioritatea noastră este siguranța fiecărui român'
1.829

1.443
MAE, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Aproximativ 1.000 de români monitorizați în zona de conflict
1.443

2.490
USR schimbă regulile jocului: Dominic Fritz întărește controlul la centru și introduce execuțiile politice în statutul partidului
2.490

3.200
VIDEO Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, blocat în Dubai: „Trei rachete au fost interceptate deasupra hotelului”
3.200

3.461
România, în alertă! Structurile MAI, monitorizare și atenție sporită la toate obiectivele de interes, după declanșarea războiului SUA-Israel în Iran
3.461

















Comentează