Camera Lorzilor respinge planul Guvernului Boris Johnson de modificare a Acordului Brexit

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 10-11-2020

Actualizat: 10-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Camera Lorzilor a respins, marţi, proiectul de lege elaborat de Guvernul Boris Johnson în sensul modificării unor clauze ale Acordului Brexit, semnat de Marea Britanie în momentul retragerii din Uniunea Europeană, anunță MEDIAFAX.

Proiectul Legii Pieţei Interne conţine clauze care ar anula statutul special al provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţiile comerciale cu Uniunea Europeană. Acordul Brexit conferă un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord, pentru a evita apariţia controalelor la frontieră şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare. Însă Guvernul Boris Johnson contestă menţinerea reglementărilor UE în provincia britanică Irlanda de Nord. UE a denunţat planul Guvernului de la Londra de modificare a Acordului Brexit. Iniţiativa a fost criticată şi de Joseph Biden, preşedintele-ales al SUA.

Citeste si: FOTO-VIDEO Rusia trimite armament greu și oficial aproape 2.000 de soldați în Nagorno-Karabakh: rolul Kremlinului în zonă

Clauzele controversate de modificare a Acordului Brexit au fost respinse marţi de Camera Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului de la Londra.

În pofida înfrângerii, Guvernul Boris Johnson vrea să retrimită proiectul de lege în Camera Comunelor, care a aprobat textul prezentat iniţial.

"Guvernul ar trebui să înţeleagă şi să accepte eliminarea clauzelor problematice, ar trebui să reconstruiască reputaţia noastră internaţională", a afirmat Angela Smith, liderul grupului Partidului Laburist (opoziţie) din Camera Lorzilor.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

Citeste si: VIDEO - Tulburări puternice în Armenia, după capitularea rușinoasă: Președintele Parlamentului a fost SNOPIT în bătaie

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri