Hong Kong-ul intenționează să instaleze zeci de mii de camere de supraveghere cu recunoaștere facială bazată pe inteligență artificială, a declarat vineri șeful securității orașului, apropiindu-se astfel de China, unde autoritățile monitorizează spațiile publice cu tehnologie de ultimă generație.
Potrivit AP, centrul financiar chinez a instalat deja aproximativ 4.000 de camere de televiziune cu circuit închis (CCTV) în cadrul unui program de combatere a criminalității al poliției. Acest număr va crește de peste zece ori până în 2028, până la un total de 60.000, conform documentelor depuse la legislativ, scrie Agerpres.
Inteligența artificială este deja utilizată pentru a monitoriza mulțimile și a citi plăcuțele de înmatriculare, iar această tehnologie „va fi aplicată în mod natural oamenilor, cum ar fi urmărirea unui suspect criminal”, a declarat Chris Tang, șeful securității din Hong Kong, în fața parlamentarilor.
„Asta este ceva ce trebuie să facem”, a spus el, adăugând că autoritățile încă iau în considerare aspecte precum alocarea resurselor și alegerea tehnologiei, fără a specifica un calendar pentru implementare.
Poliția afirmă că programul SmartView este necesar pentru a proteja securitatea națională și pentru a preveni și detecta infracțiunile, atribuind utilizării camerelor CCTV soluționarea a peste 400 de cazuri și 787 de arestări de la lansarea inițiativei anul trecut.
Ofițerii vor începe să utilizeze recunoașterea facială în timp real „încă de la sfârșitul acestui an”, a relatat South China Morning Post.
O tehnologie similară a fost adoptată și în Marea Britanie, deși criticii susțin că aceasta acordă guvernului puterea necontrolată de a încălca intimitatea la scară largă.
De asemenea, au fost exprimate îngrijorări cu privire la potrivirile false care au dus la arestări pe nedrept.
Comentează