Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cameron: Referendumul din Crimeea a avut loc 'sub ameninţarea Kalaşnikovului'

David Cameron
'De când ne-am întâlnit ultima dată (în cadrul Consiliului European), un referendum fals şi ilegal a avut loc sub ameninţarea Kalaşnikovului, iar Rusia a dorit anexarea Crimeii. Aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi ceva ce noi nu vom recunoaşte', a declarat, la Bruxelles, David Cameron, după Consiliul European. 'Cea mai bună critică pentru Rusia este o Ucraină puternică şi de succes', a afirmat David Cameron, adăugând că, în cazul în care trupele ruse ar intra în estul Ucrainei, atunci Kremlinul s-ar confrunta cu consecinţe economice grave. Întrebat dacă Roman Abramovici şi alţi magnaţi ruşi ar trebui să fie ţinta unor sancţiuni, David Cameron a afirmat că 'noi nu am exclus cu siguranţă nicio persoană de la acest gen de măsuri'. 'Trebuie vizate persoane care au o legătură directă cu acţiunile care au avut loc', a spus el. David Cameron a adăugat că Rusia depinde mai mult de Europa decât depinde Europa de Rusia. 'Ar trebui să ne amintim că Europa este dependentă în proporţie de aproximativ 25% de gazul rusesc, însă, dacă ne uităm la veniturile Gazprom, circa 50% din acestea provin de la Europa. Prin urmare, Rusia are în mai mare măsură nevoie de Europa decât are Europa nevoie de Rusia', a afirmat premierul britanic. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.