DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Camioanele din Ucraina distrug drumurile în România: 'E o dublare, dacă nu chiar o triplare a traficului pe drumurile din Moldova'

agerpres.ro
coada tiruri frontiera

Traficul pe drumurile naţionale din judeţele Moldovei aproape s-a triplat după ce a început războiul din Ucraina, susţine Mugurel Ovidiu Laicu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi. Laicu afirmă că este dificil de introdus restricţii de trafic în condiţii de caniculă pentru maşinile de tonaj greu, pentru că o astfel de decizie i-ar afecta pe transportatorii din Ucraina.

"E o dublare, dacă nu chiar o triplare a traficului pe drumurile din Moldova. În vamă vedem cozi uriaşe, sunt camioane care vin din Ucraina. Intră la noi pline şi ies goale. Sigur că este afectată calitatea drumurilor, mai ales perioada asta cu caniculă, pentru că apare acel fenomen al valurilor pe asfalt. Dar nici nu poţi să pui restricţii pentru că îi afectezi pe cei din Ucraina", a declarat, pentru News.ro, directorul DRDP Iaşi, Mugurel Ovidiu Laicu.

Întrebat care sunt soluţiile în vama Siret, unde coada de TIR-uri la ieşirea din ţară spre Ucraina se întinde constant pe câţiva kilometri, directorul DRDP Iaşi a afirmat că vor fi deschise încă trei puncte de trecere, unul în judeţul Suceava, iar celelalte două în judeţul Botoşani.

"Luni mă voi deplasa la Siret, unde împreună cu domnul Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, dar şi cu oficiali din Ucraina, vom discuta această problemă. Încercăm să mai deschidem încă trei puncte, unul la Vicov de Sus în judeţul Suceava şi alte două în Botoşani, la Racovăţ şi la Rădăuţi-Prut. Ultimul este deschis şi acum, dar e folosit numai pentru autoturisme, îl vom transforma pentru a trece şi autocamioane. De ce apar timpi mari de aşteptare la vamă? Maşinile trebuie cântărite, se fac documentele pentru intrare sau ieşire, plus că este un medic care vede dacă marfa nu e contaminată. Dacă vrei să muţi punctul de cântărire a mărfii în altă parte, în port spre exemplu, o poţi face, dar pentru asta este nevoie de excepţii legislative. Să vedem cum facem, sper să avem o soluţie săptămâna viitoare", a mai afirmat Laicu.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.