Premierul desemnat Siegfried Mureșan a scris un mesaj în urma evenimentului de adio al lui Dominic Fritz de la Primăria Timișoara, unde a precizat că este sigur că „va continua să facă lucruri bune pentru România și Timișoara și de acum încolo”.
Siegfried Mureșan a scris pe contul său de Facebook că pe Dominic Fritz l-a cunoscut mai bine în ultimele luni.
„Am văzut un om integru, corect, muncitor, interesat cu adevărat să facă bine Timișoarei și României”, a precizat premierul desemnat.
Potrivit lui Mureșan, „faptul că, de mulți ani, încă dinainte de a intra în politică, s-a evidențiat prin acțiuni de voluntariat în Timișoara, sprijinind, deopotrivă, copiii și adulții din categoriile vulnerabile, merită tot respectul nostru”.
Siegfried Mureșan a menționat că Fritz, în calitate de primar, „a modernizat orașul prin îmbunătățirea drumurilor, a transportului în comun și prin investiții în infrastructura școlară”.
„Îmi pare rău pentru atacurile nejustificate la care a fost supus în ultima perioadă”, a continuat el.
„Sunt sigur că va continua să facă lucruri bune pentru România și Timișoara și de acum încolo”, a conchis premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Președintele USR, Dominic Fritz, a transformat evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”, organizat duminică, într-un mesaj de mobilizare politică înaintea încetării mandatului său de primar.
Acest lucru a atras critici din partea lui Radu Marinescu și a lui Alexandru Rogobete.
„Nu au murit eroii ca să dea alibiuri”, a scris Marinescu, în timp ce fostul ministru al Sănătății a precizat că Dominic Fritz că încearcă să „confiște politic” Revoluția din 1989.
„TIMIȘOARA NU ESTE FRITZ. IAR REVOLUȚIA DIN 1989 NU ESTE USR!”, a scris Rogobete.





























Comentează