Camion cu 24 de tone de saci azotat, răsturnat - Şoferul a fost rănit

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 11-02-2022

Actualizat: 11-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un camion încărcat cu 24 de tone de saci azotat, s-a răsturnat, vineri, în judeţul Ialomiţa, iar şoferul a fost rănit. Traficul pe DN 2 A, la ieşire din Ţăndărei este complet blocat, potrivit Agerpres.

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2A Slobozia-Constanţa, la ieşire din oraşul Ţăndărei spre Constanţa, judeţul Ialomiţa, un autotren încărcat cu 24 de tone de azotat s-a răsturnat pe partea carosabilă, iar o parte din încărcătură (saci cu azotat) a ajuns pe suprafaţa de rulare”, a transmis, vineri, Centrul Infotrafic.

Sursa citată a precizat că şoferul tirului a suferit leziuni, urmând să fie evaluat medical.

Traficul rutier este oprit în totalitate, la faţa locului acţionând forţe MAI.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri