Campanie antidisidenţă în Arabia Saudită: Cel puţin 20 de persoane arestate

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 13-09-2017

Actualizat: 13-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile saudite au arestat cel puţin 20 de persoane, printre care predicatori şi intelectuali, în timpul unei campanii lansate la 9 septembrie împotriva disidenţilor, au anunţat miercuri militanţi citaţi de AFP. Şase predicatori au fost arestaţi, printre care cei mai cunoscuţi sunt Awad al-Qarni şi Salman al-Aoudah, au precizat ei.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei Human Rights Watch (HRW) a declarat pentru AFP că nu are o confirmare directă privind aceste arestări, dar estimează că ele ar putea fi legate de dorinţa tânărului prinţ moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, fiul regelui, de a-şi consolida puterea. Printre intelectualii arestaţi figurează un poet şi un istoric, potrivit militanţilor. 'Aceasta reflectă foarte bine abordarea Arabiei Saudite împotriva oricărei disidenţe politice sau religioase', a declarat Adam Coogle, cercetător al HRW pentru Orientul Mijlociu. 'Arabia Saudită are un bilanţ îngrozitor în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, iar lucrurile se înrăutăţesc', a mai spus el.

Aceste arestări intervin în plină criză între Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Egipt pe de o parte şi Qatarul pe de altă parte. Cele patru ţări au rupt la 5 iunie relaţiile cu Doha, pe care au acuzat-o că susţine mişcările islamiste, în primul rând Fraţii Musulmani, şi că se apropie de Iran, marele rival şiit al Arabiei Saudite, putere regională sunită. Predicatorul Salman al-Aoudah a fost arestat după ce a salutat, pe reţeaua socială Twitter, primul contact de după declanşarea crizei din Golf dintre emirul Qatarului şi prinţul moştenitor saudit, contact care a lăsat să se spere la o soluţie în această dispută. Însă această speranţă s-a evaporat rapid, după decizia Riadului de a suspenda din nou orice dialog cu Doha pentru a protesta faţă de modul în care a prezentat aceasta convorbirea telefonică de săptămâna trecută dintre cei doi lideri, conform Agerpres.

Salman al-Aoudah, urmărit pe Twitter de milioane de persoane, este considerat un apropiat al Fraţilor Musulmani, mişcare clasată de autorităţile saudite drept 'organizaţie teroristă'.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri