Senatorul John McCain, unul dintre cei mai influenţi membri ai Partidului Republican, a anunţat oficial sâmbătă că nu îl mai susţine pe Donald Trump în cursa pentru Casa Albă, informează AFP.
Într-un comunicat, McCain declară că prin comportamentul său de săptămâna aceasta, "care s-a încheiat cu dezvăluirea afirmaţiilor sale degradante despre femei şi lăudăroşenia despre agresiuni sexuale", Trump a făcut "imposibil de susţinut candidatura sa, chiar şi cu condiţii".
Candidatul republican la preşedinţia SUA şi-a cerut scuze, vineri, după ce ziarul Washington Post a publicat o înregistrare din 2005 în care un microfon deschis din greşeală l-a surprins făcând comentarii obscene într-o discuţie despre femei cu un moderator de televiziune. Chiar şi cea de-a treia sa soţie, Melanie Trump, şi guvernatorul statului Indiana, Mike Pence - cel care ar urma să fie vicepreşedinte dacă Trump este ales preşedinte pe 8 noiembrie - s-au declarat jigniţi de cuvintele sale.
Pence nu şi-a retras totuşi sprijinul pentru Trump şi a refuzat să dea curs unor îndemnuri de a candida în locul lui împotriva democratei Hillary Clinton. AGERPRES
Campanie în SUA: John McCain îşi retrage sprijinul pentru Donald Trump
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

474
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
474

1.496
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
1.496

1.250
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.250

1.729
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.729

1.136
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.136

1.831
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.831

599
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
599

3.192
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.192

1.337
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.337

1.422
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.422

1.172
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
1.172

1.842
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.842

134
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
134
















Comentează