DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Campanie online de informare a vârstnicilor din centrele sociale ale Sectorului 4 privind vaccinare împotriva Covid-19

Facebook
Daniel Baluta

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a început astăzi o amplă campanie de informare privind beneficiile vaccinării împotriva COVID-19 în cazul vârstnicilor aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4.

Medic înainte de toate, edilul vrea să se asigure că toți cei care locuiesc aici, marea lor majoritate persoane în vârstă, cu o stare de sănătate precară din cauza multiplelor afecțiuni cronice de care suferă și care, până acum, nu și-au exprimat acordul pentru a fi imunizate, vor primi informații esențiale despre vaccinurile împotriva COVID-19 și, implicit, despre beneficiile acestora, pentru a decide, în cunoștință de cauză ce e mai bine să facă pentru viața lor.

O primă întâlnire de acest gen a avut loc astăzi. Prin intermediul unei platforme online, având în vedere că accesul în centrele rezidențiale este strict limitat în scopul protejării sănătății vârstnicilor care trăiesc aici, primarul Daniel Băluță le-a vorbit bunicilor, mai bine de o oră, despre posibilitatea pe care o avem cu toții de a opri această pandemie și de a ne întoarce cât mai curând la o viață normală, sigură și fără riscuri majore pentru sănătatea noastră.

Primarul a discutat și cu vârstnicii care s-au vaccinat deja împotriva COVID-19, la sfârșitul săptămânii trecute, în prima zi a etapei a doua a campaniei de imunizare. Edilul a vrut să știe dacă cei care au primit prima doză a serului se simt bine și dacă au avut sau nu reacții adverse.

Sunt luni de zile de când așteptăm o soluție care să ne aducă înapoi la normalitate. Și aceasta a venit! Vaccinurile sunt acum disponibile și în România, așa că avem speranță! Trebuie să le privim cu încredere, să urmăm sfaturile medicilor și să ne vaccinăm într-un număr cât mai mare. Le-am transmis vârsticilor aflați în grija DGASPC Sector 4 toată susținerea mea și totodată, le-am explicat faptul că eu și soția mea deja ne-am vaccinat și că părinții mei sunt și ei înscriși în acest proces. Este foarte important să înțelegem faptul că vaccinul este singura soluția viabilă pentru a ne proteja.”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4

În prima zi a etapei a doua a campaniei de vaccinare, care a debutat vinerea trecută în Capitală, au fost imunizați 34 de vârstnici din Centrul Medical “Sfântul Andrei”, aflat în subordinea DGASPC Sector 4.

Vaccinarea acestora s-a făcut de către o echipă mobilă, coordonată de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.